spapaul

Secventa de BOOT

Pentru a exemplifica cat mai usor modificarile ce trebuie facute am ales o placa de baza produsa de Asus, modelul A7N8X-E Deluxe, cu BIOS Phoenix-Award.

Pentru micsorarea timpului in care computerul porneste si incepe initializarea sistemului de operare trebuie facute cateva ajustari la setarile secventei de boot. Astfel cele mai importante modificari care se pot face se afla de obicei in prima categorie de setari, numita „Advanced BIOS features”. Optiunea „Quick power on self-test” trebuie activata. Acest lucru duce la micsorarea semnificativa a timpului de initializare a sistemului. „Quick power on self test” este de fapt o metoda rapida de testare a componentelor aflate pe placa de baza, in metoda clasica memoria necesita un timp indelungat de testare care este direct proportional cu cantitatea totala, si invers proportional cu viteza acesteia. O setare care trebuie dezactivata este „Full screen logo show”. Aceasta incarca in memoria primara de 640 kB o imagine care ocupa o proportie semnificativa din aceasta si care este prezentata imediat dupa pornirea sistemului. Activata, aceasta optiune mareste cu 2-3 secunde timpul necesar initializarii sistemului de operare. Unii probabil se vor intreba ce este „Gate A20 Option”, trebuie sa mentionez deci, ca aceasta setare are legatura doar cu controlerul de tastatura, putand comuta intre doua moduri distincte in care poate fi folosit de catre sistemul de operare si nu are nici un fel de impact asupra performantelor sistemului.

Controlul chipset-ului

Al doilea capitol al BIOS-ului, poate avea un impact deosebit asupra performantelor acestuia in timpul functionarii. Acesta este „ Advanced chipset features”.

Aici se regasesc cele mai importante setari ce controleaza functionarea chipset-ului si componentelor cu care acesta are o relatie directa, si anume memoria RAM si placa grafica. „Memory timings” este sectiunea in care se pot face modificarile cele mai importante ale timpilor si caracteristicilor de functionare ale memoriei. Aceste modificari trebuie facute in directa concordanta cu specificatiile memoriilor. Un caz util in care se pot aduce asemenea modificari este, de exemplu, in cazul in care un utilizator decide sa-si seteze memoriile in mod sincron cu FSB-ul procesorului si trebuie sa scada frecventa memoriilor pentru aceasta. In acest caz o memorie care specifica latentele 2,5-3-3-7 la 400 MHz functioneaza perfect la 333 MHz in latente 2-3-3-6. Acest lucru nu este overclocking, la fiecare frecventa o memorie poate suporta alte latente.

In majoritatea cazurilor sunt disponibile patru tipuri de caracteristici ce pot fi modificate: „DRAM active precharge delay”, „DRAM RAS to CAS delay”, „DRAM RAS precharge delay” si „DRAM CAS latency”. „DRAM active delay”. Pentru a intelege functionarea acestor timpi trebuie mai intai sa cunoastem cate ceva despre functionarea memoriei RAM. Aceasta poate fi conceputa ca o matrice, cu randuri si coloane. Citirea sau scrierea in memoria RAM se face activand coloanele in care se afla datele necesare, si apoi citirea lor in rafala. Toate operatiunile au un numar de batai de ceas alocate. O memorie DDR PC3200 este condusa de o frecventa de 200 MHz, adica este coordonata de 200 milioane de batai de ceas intr-o secunda. „DRAM active precharge delay” determina timpul, in numar de tacturi, in care randurile vor fi active pentru citire. O dimensiune prea mare a acestei caracteristici intarzie activarea altor randuri si duce la o performanta mai mica a memoriei. O valoare prea mica poate genera erori la citire. Dimensiunea ideala a acestei caracteristici se determina dupa o formula relativ simpla si anume: „CAS Latency” + „RAS to CAS delay” + 2T = „DRAM active precharge delay”. De exemplu, daca avem o memorie cu un CAS Latency=2 si setam o valoare RAS to CAS delay=3, vom avea o valoare a DRAM active precharge delay=7. Dar exista si cazuri in care setarea acestei valori la dimensiuni mai mici sau mai mari genereaza o performanta pe memorie mai mare.

„DRAM RAS to CAS delay” este timpul masurat in cicluri sau batai de ceas intre semnalele RAS si CAS, si are loc de fiecare data cand un rand este reimprospatat sau activat. Reducerea acestui timp duce la o performanta mai mare. Valorile comune sunt 3 sau 4, dar exista memorii ce suporta si valoarea 2. „DRAM RAS precharge delay” determina numarul de cicluri necesar pana la o noua operatiune RAS, deci pana la activarea unui nou rand. Valorile cele mai comune sunt 3 sau 4, dar la memoriile care suporta o valoare de 2, aceasta duce la o marire a performantei. Fortarea memoriei pentru o valoare pe care nu o suporta, duce la coruperea datelor in randul din care se citeste, pentru ca acesta devine inactiv inainte sa se termine rescrierea lui.

„DRAM CAS latency” este cel mai important parametru al unei memorii, si modificarea acestuia are cel mai mare impact asupra performantei sistemului. Aceasta setare modifica latenta in numar de cicluri de cand este aplicat semnalul CAS si pana cand datele din sectorul de memorie vizat devin disponibile. De asemenea, aceasta valoare determina si timpul maxim, in numar de cicluri, in care se poate face un transfer in rafala din respectivul sector de memorie.

In „Advanced chipset features” mai regasim si o setare ce priveste subsistemul grafic, care este numita „AGP aperture size”. Aceasta controleaza doi parametri: marimea aperturii AGP si dimensiunea GART (Graphics Adress Relocation Table). Apertura AGP este o portiune din memoria sistemului ce face parte din raza de actiune a memoriei ce poate fi adresata direct de catre controlerul PCI. Memoria folosita de apertura este de obicei fragmentata, deoarece RAM-ul este folosit si de sistem si atunci GART-ul face translatia intre adresele fizice ale memoriei RAM si adresele virtuale folosite de subsistemul grafic. De obicei, spatiul necesar aperturii AGP se micsoreaza odata cu cantitatea de memorie prezenta pe placa grafica, dar este bine sa fie pastrata o valoare de 64 sau 128 MB pentru fluidizarea transferului pe AGP si pastrarea la o dimensiune rezonabila a adreselor GART. „AGP fast write” este o alta optiune ce are ca obiect subsistemul grafic, activarea acesteia ducand la optimizarea transferurilor dinspre chipset catre acceleratorul grafic, deoarece acesta se comporta ca un dispozitiv PCI. Este recomandata activarea acestei optiuni deoarece se observa un spor de performanta la citirea datelor. In cazul in care exista un dispozitiv PCI care incepe sa nu se mai comporte normal, aceasta trebuie dezactivata.

„AGP spread spectrum” este o optiune care nu are legatura directa cu performanta sistemului. Aceasta optiune realizeaza modularea frecventelor folosite de AGP, pentru a nu emite radiatii electromagnetice ce pot afecta alte componente. Multi dintre utilizatorii ce nu folosesc aceasta optiune, aud un bazait generat de placa de sunet on-board, care, de obicei, nu are filtrare EMI suficienta.

Acestea sunt cateva din cele mai importante setari din BIOS, care pot sa aduca cateva secunde in minus la initializarea sistemului sau reusesc sa smulga cateva puncte in plus in programele de test, dar toate acestea trebuie folosite cu responsabilitate si prin incercari repetate pentru a nu afecta stabilitatea sistemului sau integritatea fizica a componentelor.